Decizia a fost luată miercuri de Comitetul executiv al Băncii Naționale, care a menținut și ratele de dobândă la creditele și depozitele overnight de 8,5 la sută și, respectiv, 2,5 la sută anual. În același timp, norma rezervelor obligatorii se va diminua gradual conform hotărârii din luna decembrie 2019. Decizia de astăzi a fost luată în baza noii prognoze a inflației, care confirmă veridicitatea prognozelor anterioare și, în special, a pus în evidență corectitudinea hotărârii de luna trecută, când rata a fost redusă cu 2 p.p., de la 7,5% la 5,5% anual. Efectul măsurilor de politică monetară adoptate atunci urmează să se propage având ca reper perioada de timp necesară transmiterii impulsului către economia reală. Actualmente se atestă o traiectorie descendentă a inflației, care poate să ajungă în afara intervalului de variație de ± 1,5 p.p. de la țintă, la începutul anului viitor. Riscurile dezinflationsite continuă să persiste, fiind posibile, în acest an, și riscuri meteo cu efect proinflaționist. Astfel, reluarea măsurilor de relaxare a politicii monetare va depinde de materializarea riscurilor asociate procesului inflaționist, de datele efective aferente dinamicii inflației în trimestrul I curent, precum și de evoluțiile economiei naționale. La baza adoptării deciziei de astăzi au stat evaluările celor mai recente informații macroeconomice din mediul intern și extern și asumările luate în calcul la elaborarea noii runde de prognoză, alături de perspectivele condițiilor economice interne. BNM va monitoriza și va anticipa în continuare evoluțiile macroeconomice interne și cele externe, riscurile și incertitudinile asociate evoluției inflației pe termen scurt și mediu, astfel încât, prin aplicarea la momentul oportun a instrumentelor de politică monetară să asigure menținerea stabilității prețurilor. Următoarea ședință a Comitetului executiv al BNM cu privire la politica monetară va avea loc pe 4 martie 2020. Trebuie menționat că în prima jumătate a anului 2017, rata de refinanțare de bază în Moldova a fost de 9% pe an. La 28 iunie 2017, aceasta a fost redusă la 8%, la 28 august 2017 — la 7,5% pe an, la 25 octombrie 2017 — la 7% pe an, iar la 5 decembrie 2017 — la 6,5% pe an. Banca Națională a Moldovei a menținut rata de refinanțare de bază la 6,5% pe an, în perioada 5 decembrie 2017 — 19 iunie 2019. Începând cu 19 iunie 2019, aceasta a crescut de la 6,5% la 7%, iar din 31 iulie — de la 7% la 7,5% pe an. În același timp, începând cu 11 decembrie 2019, BNM a redus imediat rata de bază aplicabilă principalelor operațiuni de politică monetară pe termen scurt cu 2 puncte procentuale — de la 7,5% la 5,5% anual.