BERD infirmă afirmațiile conform cărora ar fi cumpărat portul Giurgiulești cu 1.000 de euro: „Valoarea tranzacției este diferită și rămâne confidențială”

Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a venit cu unele precizări, după ce în spațiul public s-a vehiculat informația conform căreia Portul Giurgiulești ar fi fost achiziționat cu 1.000 de euro. Astfel, instituția respinge aceste afirmații, însă refuză să precizeze care a fost valoarea tranzacției, precizând că aceasta „este diferită și rămâne confidențială”.

Într-un document făcut public, Banca menționează sprijinul său pentru acest proiect, care a început cu un pachet financiar de 27.5 milioane de dolari SUA sub formă de împrumut, acordat în 1995 companiei mixte Terminal S.A, care a încheiat atunci un acord de concesiune cu Guvernul Republicii Moldova în vederea construirii și exploatării Portului Giurgiulești.

BERD precizează că documentul vehiculat în anumite surse mass-media arată valoarea nominală a acțiunilor Thomo Invest Ltd., care a fost în trecut proprietarul indirect al Danube Logistics, companie achiziționată la 7 mai 2021 de către instituție. Valoarea acestei tranzacții însă, este diferită și rămâne confidențială.

În același timp, BERD mai declară că terenul pe care este situat portul, aparține în continuare statului, fiind concesionat pentru o perioadă de 99 de ani. Totodată, reprezentanții băncii afirmă că Acordul din 2004, nu a prevăzut necesitatea obținerii unei aprobări din partea Guvernului în vederea preluării operatorului de port.

Agora.md