Banca Națională a Moldovei deschide Săptămâna Internațională de Educație Financiară (Global Money Week), care a ajuns la a zecea aniversare. La eveniment fi încheiat un Acord de parteneriat între BNM și Ministerul Finanțelor, iar ca urmare cele două instituții vor oferi cetățenilor informații de care au nevoie zi cu zi în familiarizarea și interacțiunea cu mediul financiar, se arată într-un comunicat de presă al BNM, citat de IPN.
Potrivit guvernatorului Băncii Naționale, Octavian Armașu, sunt tot mai mulți doritori de a cunoaște ce înseamnă conceptele financiare și este de înțeles acest lucru, pentru că an de an se produc schimbări pe plan local și cel internațional în toate domeniile. „Astăzi, trăim o nouă realitate, cu mari provocări și cu noi încercări care ne determină să ne adaptăm deciziile la actualele evoluții și tendințe. În Republica Moldova reformele au adus progrese în sectorul bancar, pe care astăzi îl avem puternic, stabil și bine capitalizat și, cu certitudine, ne propunem să păstrăm și chiar să îmbunătățim ceea ce am obținut. În acest sens, Banca Națională a Moldovei întreprinde măsurile necesare pentru a asigura stabilitatea financiară a țării noastre ”, a spus el.
În cadrul evenimentului va avea loc un atelier de instruire online, prin Platforma ZOOM, pentru tinerii interesați de subiectul financiar, organizat în baza proiectului de educației financiară „Dă sens banilor”, realizat de Banca Națională în parteneriat cu Centrul Analitic Independent „Expert-Grup”. Participanții vor afla sau își vor aprofunda cunoștințele referitoare la sistemul financiar din Moldova, drepturile specifice ale utilizatorilor de plată și altele. Un alt atelier va fi organizat pentru studenții de la facultatea de jurnalism și științele comunicării a Universității de Stat din Moldova, în colaborare cu Clubul Presei Economice.
La evenimentul preconizat de banca centrală vor lua parte reprezentanți ai instituțiilor publice, ai societății civile, elevi și studenți din Republica Moldova, parteneri în realizarea proiectelor de educație financiară de la noi și de peste hotare.
Banca Națională a Moldovei se alătură în fiecare an inițiativei Global Money Week, la care până în prezent au aderat 176 de țări.
Partea oficială a evenimentului va fi transmisă în direct pe pagina web BNM, profilul Facebook al BNM, canalul Youtube al BNM, pe privesc.eu și rlive.md.
IPN