Această decizie a fost luată de Comitetul executiv al BNM în cadrul ședinței din 20 iunie. De asemenea, ratele dobânzilor la creditele și depozitele overnight au fost reduse cu 4 p.p. — de la 12% la 8% și de la 8% la 4% pe an. Totodată, rezervele obligatorii din fondurile atrase în lei moldovenești și în valută neconvertibilă au fost menținute la nivelul actual de 34% din baza de calcul, iar rezervele obligatorii din fondurile atrase în valută liber convertibilă au fost, de asemenea, menținute la nivelul actual de 45% din baza de calcul.
Potrivit Băncii Naționale, această decizie continuă șirul de măsuri stimulative adoptate de BNM în ultima perioadă și are drept scop crearea condițiilor monetare necesare pentru a readuce inflația în intervalul de variație de ± 1,5 puncte procentuale de la ținta inflației de 5,0 la sută și menținerea ei în acest interval pe termen mediu. Decizia respectivă este condiționată de confirmarea ipotezelor și concluziilor considerate în cadrul prognozei din luna aprilie 2023 și de tendința de diminuare a ratei anuale a inflației, sub impactul presiunilor dezinflaționiste pronunțate din partea cererii interne și externe. Decizia BNM este orientată spre susținerea echilibrării economiei naționale prin crearea condițiilor monetare pentru înviorarea creditării în contextul diminuării costurilor aferente, revigorarea consumului, contribuind astfel la impulsionarea cererii agregate.
Astfel, informațiile macroeconomice noi disponibile după finalizarea rundei precedente de prognoză confirmă validitatea prognozei inflației elaborate și prezentate în cadrul Raportului asupra inflației, mai 2023. Banca Centrală menționează că, rata anuală a inflației în luna mai 2023 a continuat traiectoria descendentă, înregistrând 16,3 la sută și fiind cu 0,6 puncte procentuale peste nivelul anticipat. Abaterea inflației efective de la prognoză este determinată, în principal, de impactul pozitiv al prețurilor reglementate și al prețurilor la produsele alimentare, care au crescut cu 46,1 la sută și, respectiv, 14,0 la sută în termeni anuali, fiind cu 2,3 și 0,9 puncte procentuale superioare nivelurilor anticipate în cadrul Raportului asupra inflației, mai 2023.
Dinamica prețurilor reglementate a fost cauzată de creșterea prețurilor la transportul aerian de pasageri aferente curselor internaționale și de reflectarea efectului parțial al ajustării tarifului la energia electrică din luna aprilie 2023, prețurile la produsele alimentare au fost cauzate de evoluția mai pronunțată a prețurilor volatile. Disiparea treptată a efectelor secundare asociate tarifelor la gaz, energie electrică din perioadele anterioare, alături de persistența unei cereri agregate dezinflaționiste și aprecierea ratei de schimb au atenuat presiunile din partea inflației de bază. Inflația de bază și prețurile la combustibili, în luna mai 2023, au evoluat inferior valorilor prognozate cu 0,1 și 0,6 puncte procentuale, constituind 10,5 la sută și, respectiv, -3,4 la sută anual.
Prețurile la combustibili au fost susținute de traiectoria inferioară a prețurilor la petrol comparativ cu cea anticipată și un curs de schimb mai apreciat. Deși, inflația anuală în perioada aprilie-mai 2023 a consemnat un nivel marginal superior celui prognozat, scăderea timpurie a tarifului la gazul natural decât s-a anticipat, alături de dinamica mai modestă a prețurilor la petrol conturează o traiectorie similară a ratei anuale a inflației pentru trimestrul II 2023 cu cea prognozată în Raportul asupra inflației, mai 2023.Cât ține de mediul extern, BNM susține că condițiile economice mondiale rămân și în continuare sub presiunea unei cereri atenuate, alături de profilarea riscurilor și incertitudinilor asociate războiului din Ucraina. Din perspectiva cererii mondiale temperate, se atestă diminuarea cotațiilor internaționale asociate petrolului, produselor alimentare, materiilor prime.
Pe acest fond, inflația pe plan global se temperează, rămânând, totuși, la niveluri cu mult peste cele prepandemice. Economia Republicii Moldova a continuat să înregistreze ritmurile negative de creștere în trimestrul I 2023, dar de o magnitudine mai atenuată comparativ cu ultimele două trimestre ale anului precedent. Astfel, produsul intern brut s-a contractat cu 2,4 la sută în termeni reali în trimestrul I 2023 comparativ cu perioada similară a anului precedent, generând presiuni dezinflaționiste din partea cererii agregată în perioada respectivă.
Evoluția ritmului de creștere a activității economice a fost susținută de dinamica consumului gospodăriilor populației, care și-a inversat trendul descendent, înregistrând o diminuare de 2,6 la sută pe fondul reducerii în termeni reali a venitului disponibil al populației și al condițiilor încă restrictive de creditare. Formarea brută de capital fix (-0,4 la sută), alături de exportul net de bunuri și servicii au generat un impact negativ asupra evoluției PIB. În același timp, contractarea activității economice a fost determinată de evoluțiile negative înregistrate în industrie, comerț și construcții. Valoarea adăugată brută în agricultură a înregistrat o diminuare de 4,0 la sută în trimestrul I 2023.
Din perspectiva surselor de finanțare a consumului, de menționat că fondul de salarizare în termeni reali s-a diminuat cu circa 3,9 la sută în trimestrul I 2023 comparativ cu perioada similară a anului precedent. Pe de altă parte, transferurile de mijloace bănești în luna martie 2023 au menținut dinamica pozitivă din primele două luni ale anului curent, înregistrând 15,3 la sută. În același timp, Banca Centrală vorbește și despre faptul că, conduita stimulativă graduală a politicii monetare prin canalul ratei dobânzii adoptată începând cu finele anului trecut, alături de conjunctura de pe piața monetară au condiționat reducerea ratelor dobânzilor la creditele noi acordate și depozitele noi atrase în moneda națională pe parcursul perioadei februarie-mai 2023.
Astfel, rata medie ponderată a dobânzii la creditele noi acordate în MDL s-a diminuat cu 0,27 puncte procentuale în luna mai curent, până la nivelul de 13,36 la sută anual, iar cea aferentă depozitelor noi atrase la termen în lei moldovenești a consemnat nivelul de 8,36 la sută anual, fiind cu 0,19 puncte procentuale inferioară valorii din luna aprilie 2023.
Evoluția ratelor a favorizat dinamica volumului creditelor noi acordate în MDL, acesta majorându-se cu 9,3 la sută în luna mai comparativ cu luna precedentă. Identificând și evaluând riscurile de abatere a prognozei inflației elaborate în luna aprilie 2023, se evidențiază tendința mai apreciată a cursului de schimb, prognoza inferioară a cererii interne, precum și prețurile mai atenuate de import la gazele naturale și la petrol pe piața internațională. În acest context, evoluția prognozei pe termen mediu a inflației a fost estimat în sens ușor descendent pentru perioada orizontului de prognoză.
Totodată, anticiparea unei prognoze ușor superioare a prețurilor internaționale la produsele alimentare începând cu anul 2024 au atenuat abaterea ușor negativă.
Situația tensionată din regiune și potențialele escaladări, volatilitatea prețurilor la resursele energetice pe plan regional, modalitatea de ajustare a tarifelor la serviciile comunale (gaz natural, energie termică și energie electrică) mențin incertitudinea privind perspectiva inflației pe termen scurt și mediu. Relevantă rămâne și incertitudinea cu privire la producția agricolă din anul curent și din anul viitor.
Următoarea ședință a Comitetului executiv al BNM cu privire la promovarea politicii monetare va avea loc pe data de 9 august 2023, în corespundere cu calendarul aprobat.
După cum a relatat anterior InfoMarket, la ultima ședință de politică monetară din 11 mai, BNM a redus rata de bază aplicată la principalele operațiuni de politică monetară pe termen scurt cu 4 p.p. — de la 14% la 10% pe an. La 20 martie BNM a redus rata de bază aplicabilă principalelor operațiuni de politică monetară pe termen scurt cu 3 p.p. — de la 17% la 14% pe an. Înainte de aceasta, la 7 februarie, BNM a redus rata de bază aplicată la principalele operațiuni pe termen scurt ale politicii monetare tot cu 3 p. p. — de la 20% la 17% pe an.
De menționat că, anterior BNM a redus rata de bază aplicată la principalele operațiuni pe termen scurt ale politicii monetare doar la 5 decembrie 2022 — 1,5 p.p. — de la 21,5% la 20% pe an. Anterior, aceasta nu a mai fost redusă timp de 2 ani, din 6 noiembrie 2020, când a scăzut de la 2,75% — la 2,65% pe an. De atunci, până la 5 decembrie 2022, nu a făcut decât să crească, ajungând la 21,5% în august 2022. /