Acesta stipulează un proiect de hotărâre de Guvern privind aprobarea unor măsuri de prevenire și atenuare a impactului crizei energetice în cazul limitării livrărilor de gaze naturale și a pregătirilor pentru sezonul de încălzire 2022-2023. Documentul a fost elaborat de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale și a fost supus consultărilor publice. Ministerul a prezentat o analiză a riscurilor potențiale în cazul limitării sau suspendării…
Despre noi
Ministrul economiei și-a împărtășit viziunea despre problemele și dezvoltarea afacerilor în Moldova
Ministrul economiei, Sergiu Gaibu, și-a împărtășit viziunea asupra problemelor și dezvoltării afacerilor în Moldova. După cum transmite Infotag, el a făcut declarațiile marți, la prezentarea proiectului de program național de sprijinire a antreprenoriatului și a competitivității. Potrivit acestuia, cea mai mare problemă a economiei nu este lipsa fondurilor, dar lipsa mecanismelor – „cum să ne asigurăm că fondurile ajung acolo unde trebuie cu eficiență…
Afacerile mici vor fi protejate în Moldova de concurența neloială
Autoritățile vor proteja întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri) de concurența neloială și le va oferi stimulente pentru plasarea produselor în rețelele comerciale ale țării. Potrivit Infotag, acest lucru este prevăzut de modificări legislative adoptate vineri de parlament. Guvernul a elaborat o serie de amendamente pentru a aduce legislația națională în conformitate cu standardele europene și internaționale. În primul rând, legea vizează protejarea agenților economici…
UE va implementa un proiect de 10 milioane de euro în Moldova pentru a îmbunătăți eficiența energetică și pentru a asigura o economisire mai bună a enregiei
Potrivit estimărilor proiectului, rezidenții ar putea economisi 65 de milioane de lei anual numai la energia electrică. Acest lucru a fost raportat de PNUD Moldova, menționând că posibilitatea unei astfel de economii este indicată de un experiment social de reducere a costurilor energetice în gospodării, realizat anterior în parteneriat cu furnizorul de energie electrică Premier Energy. Reprezentanții PNUD Moldova subliniază că, în condițiile în…
Măsurile monetare contra inflației nemonetare
În I semestru din 2022, Banca Națională a Moldovei a vândut valută pe piața valutară interbancară în sumă de $412,13 mln (echivalentul sumei). Iar vârful vânzărilor a coincis cu lunile ianuarie-aprilie, când aeastă sumă ajungea la $456,23 mln. Cum putem să ne dăm seama, volumul principal de vânzări a avut loc în martie 2022, ceea ce s-a datorat afluxului mare de refugiați din Ucraina,…
Băncile, ca punct de sprijin pentru economie: au majorat profitul și se pregătesc de provocările din semestrul II din 2022
Comentariul agenției InfoMarket Așa se întâmplî că în Moldova sistemul bancar al țării este unul dintre cele mai avansate în ceea ce privește guvernanța corporativă, reacția la schimbările rapide ale situației și acțiunilor. În țara noastră există 11 bănci, care sunt în principal comerciale, ceea ce înseamnă că sarcina lor este de a genera profit pentru acționari. În 2022, în Moldova a rămas o…
Autoritățile Moldovei sunt în căutarea unui ‘Limitator’ de prețuri capabil să mențină inflația anuală la un nivel de 30%
Inflația ridicată nu doar în regiune, dar și în țările cu economii dezvoltate, de exemplu, în SUA și în statele din Uniunea Europeană, a redus ardoarea celor care, în urmă cu o lună, încercau să-l găsească pe „vinovatul” de creșterile exorbitante de preţuri în Moldova. Comisia parlamentară specială creată în acest scop a primit încă 30 de zile pentru pregătirea unui raport privind cauzele…
Guvernul nu a aprobat inițiativa ca importatorii și vânzătorii (retailerii) de produse petroliere să transfere lunar 50% din veniturile obținute din vânzarea de bunuri către Fondul de susținere a populației.
Cabinetul de Miniștri a subliniat că în inițiativa legislativă de completare a articolului 4 din Legea privind achizițiile publice nu este clar dacă este necesară respectarea ambelor criterii (importator și vânzător) sau doar a unuia dintre ele (importator sau vânzător). De asemenea, se remarcă faptul că propunerea de completare a articolului 4 se referă atât la importatori, cât și la comercianții cu amănuntul, în…
Comisia Europeană va acorda Moldovei un alt grant de 75 de milioane de euro pentru a atenua consecințele socio-economice ale creșterii prețurilor la energie
Ministerul Finanțelor a menționat că acest lucru a fost stipulat în amendamentul nr. 1 la Acordul de finanțare dintre Guvernul Republicii Moldova și Comisia Europeană cu privire la contractul de consolidare a statului și stabilitate pentru Republica Moldova, semnat la Bruxelles la 15 decembrie 2021. Documentul a fost semnat de ministrul Finanțelor, Dumitru Budianschi, în numele Guvernului Republicii Moldova, și de directorul Departamentului Parteneriat…
Statele Unite intenționează să aloce încă 64,5 milioane de dolari Moldovei pentru a sprijini durabilitatea democratică și economică pe termen lung a acesteia.
Declarația a fost făcută de purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Ned Price, în cadrul unei întrevederi pe care au avut-o la Washington secretarul de stat american Anthony Blinken și premierul moldovean Natalia Gavrilița. Părțile au discutat despre continuarea asistenței americane pentru a sprijini programul de reformă democratică al Moldovei, securitatea energetică și răspunsul său umanitar la războiul din Ucraina. Secretarul…
